Rareș și Tudor, gemenii care suferă de o boală cumplită. Viața lor depinde de un transplant de celule stem, iar familia a vândut tot ce avea

Publicat: 13/01/2022, 11:43
Actualizat: 13/01/2022, 11:44

Gemenii Rareș și Tudor, din Hunedoara, au doar doi ani și suferă de tetrapareză spastică, o forma de paralizie cerebrală care duce la pierderea parțială sau totală a utilizarii trunchiului și a membrelor.

Cei doi băieței au fost diagnosticați la naștere cu leucomalacie periventriculară, formă chistică severă. În urma controalelor neurologice au primit însă diagnostic de tetrapareză spastică. A fost un moment cumplit pentru părinți, însă s-au documentat despre ceea ce înseamnă această afecțiune și au aflat că există șanse de recuperare.

“Depinde de la caz la caz și din discuțiile cu specialiștii și cu alți părinți, care trec prin asta, am aflat că fiecare copil reacționează în felul său la tratamente”, spune Ancuța Ivan, mama celor doi gemeni.

Copilașii au nevoie regulat de terapie terapia hiperbară și medek (terapie psihomotorie), kinetoterapie clasică, terapie craniosacrală și terapie ocupațională. Cu ajutorul unei asociații umanitare din Arad, Speranță pentru România, cei doi copilași urmează aceste terapii și starea lor s-a îmbunătățit, însă, ca șansele lor de recuperare să crească ar avea nevoie cât mai urgent de un transplant de celule stem.

Pe parcursul aproape unui an de zile, cu ajutorul donațiilor, i-am ajutat pe micuții Rareș și Tudor să urmeze diverse terapii. Din fericire, după numeroase ședințe, condiția băieților s-a îmbunătățit, iar evoluția lor este destul de bună. Rareș poate acum să stea în funduleț până la un minut, a început să se joace cu jucăriile, este mult mai activ și înțelege mai mult. Tudor a început din nou să își susțină căpușorul de unul singur și spatele. Se rostogolește și a început și el să se joace cu jucăriile. Micuțul chiar a încercat să mănânce de unul singur, dar nu are încă o coordonare bună. Vă puteți închipui bucuria acestor părinți. Micuții lor au toate șansele de a se face bine și a avea o viață cât mai normală”, spun reprezentanții Asociației Speranță pentru România.

Familia și-a vândut și lucrurile

Ajutați de asociație, părinții au transmis actele copiilor la un spital din Turcia, de unde, la sfârșitul anului trecut au primit răspuns că se poate efectua transplantul, pentru cei doi gemeni. Din păcate, costurile ce îi așteaptă sunt imense. Doar tariful intervențiilor este de 32.000 euro. Pe lângă transplantul în sine, părinții trebuie să acopere și cheltuielile de transport și de cazare. O sumă mult prea mare, pentru cei doi părinți.

“Eu sunt încă în concediul maternal, iar soțul este asistent social și lucrează și la un supermarket, are două locuri de muncă. Dar și așa e o sumă mult prea mare pentru noi. Anul trecut am cheltuit aproape un miliard, în bani vechi. Am mai vândut ce am avut. Ne-a ajutat și asociația, am făcut campanii pe Facebook, a avut și socrul meu o cameră la cămin, a vândut-o și ne-a dat banii. Ca părinte, faci tot posibilul să-ți vezi copiii bine”, spune mama celor doi gemeni.

În momentul în care au suma necesară, părinții pot să-i programeze pe Rareș și Tudor la operația pentru transplant, la “Liv Hospital” din Istanbul. Este o intervenție ce promite rezultate benefice asupra celor doi copilași, de aceea părinții doresc să facă tot ce le stă în putință pentru ca micuții lor să dispună de fondurile necesare pentru a ajunge în Turcia.

Pentru cei care doresc și pot donatii se pot face in conturile bancare de mai jos, deschise la BCR, Raiffeisen Bank, BRD, CEC BANK si Banca Transilvania. Denumire: SPRO (Speranta pentru Romania), CUI 41026636

BCR

ÎN LEI: RO16RNCB0015163548220001

ÎN EURO: RO59RNCB0015163548220003

ÎN USD: RO29RNCB0015163548220058

COD SWIFT: RNCBROBU

Banca Transilvania

IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601

IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601

GBP: RO95BTRLGBPCRT0502381601

COD SWIFT: BTRLRO22

ING Bank

IN LEI: RO61INGB0000999909241779

IN EURO: RO84INGB0000999909241850

COD SWIFT: INGBROBU

BRD

LEI: RO34BRDE020SV83172010200

EUR: RO17BRDE020SV83172350200

COD SWIFT: BRDEROBU

RAIFFEISEN BANK

LEI: RO79RZBR0000060021092494

EUR: RO83RZBR0000060021092519

COD SWIFT: RZBRROBU

CEC BANK

LEI: RO17CECEB00030RON0604187

EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211

COD SWIFT: CECEROBU

Se poate dona rapid și prin prin Revolut la: 0766 365 833 sau revolut.me/sperantaromania,  BT Pay la: 0766 365 833, PayPal, aici: https://paypal.me/asociatiasperanta

Firmele pot să redirectioneaze 20% din impozitul pe profit al firmei tale, aici: https://www.sperantapentruromania.ro/directioneaza-20/

Citește și EXCLUSIV. Cazul dramatic al fetei paralizate după operația pe inimă. Se caută din nou vinovații pentru cele 12 minute în care creierul nu i s-a oxigenat și a ajuns ”o legumă”

Daniel Groza
Daniel Groza și-a început cariera de jurnalist în anul 1997, în presa locală, ca reporter la ziarul Redeșteptarea din Lugoj (6 ani), ziar la care mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?